white and blue solar panels
06 ianuarie 2026

Conservarea patrimoniului cultural

Finanțare asigurată prin intermediul:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Contactează-ne!

 

Stare program finanțare         

Deschis pentru depunere

 

Valoarea finanțării

500.000 € - 5.000.000 €

 

Județe eligibile

Timiș, Arad, Caraș-Severin,

Hunedoara

Termen depunere

11.04.2025 - 11.02.2026

 

Domeniu

Patrimoniu

 

Descarcă ghidul aici

 

 

Finanțare vizează promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane (Program Regional Vest).

 

De ce este realizată intervenția regională:

  • Obiective de patrimoniu cultural insuficient valorificate la nivelul Regiunii Vest;
  • Necesitatea digitalizării și promovării obiectivelor de patrimoniu, în vederea creșterii numărului de vizitatori.

 

Scopul general al finanțării

  • Activități privind conservarea, protejarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural grupa A, din mediul urban;
  • Activități de digitalizare și promovare a patrimoniului cultural;
  • Acțiuni de cooperare și de asigurare a procesului participativ transparent.

 

Care sunt rezultatele urmărite:

  • Conservarea, protecția, restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural grupa A, din urban, prin investiții în monumente de importanță națională, incluse în rute/circuite/trasee turistice tematice și care generează un impact economic la nivel local, inclusiv măsuri de promovare și digitalizare;
  • Creșterea numărului de vizitatori.

 

Iată detaliile esențiale:

 

📍 1. Locația implementării

Finanțare dedicată exclusiv comunităților rurale din Regiunea Vest

Intervenția 6.1.AB este strict delimitată teritorial, fiind destinată exclusiv Regiunii de Dezvoltare Vest, una dintre cele mai dinamice regiuni ale României, dar care include și zone rurale cu vulnerabilități educaționale semnificative.

 

Județele eligibile

Proiectele pot fi implementate doar în mediul rural din următoarele județe:

  • Județul Arad: Întreg teritoriul administrativ.
  • Județul Timiș: Întreg teritoriul administrativ.
  • Județul Caraș-Severin: Întreg teritoriul administrativ.
  • Județul Hunedoara: Întreg teritoriul administrativ, inclusiv cele aferente ITI Valea Jiului.

 

💰 2. Suma care poate fi atrasă și procentul de finanțare

Bugete consistente, contribuție minimă, impact major

Unul dintre cele mai atractive elemente ale acestui apel de proiecte este nivelul foarte ridicat al finanțării nerambursabile, care permite realizarea unor investiții ample cu un efort financiar minim din partea beneficiarilor.

 

Bugetul total al apelului

Alocarea regională pentru prezentul apel de proiecte este de 21.144.119,00 euro.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect: 500.000 euro.

Valoarea maximă eligibilă a unui proiect: 5.000.000 euro.

 

Rata de cofinanțare

Contribuția programului (acoperită din FEDR și bugetul de stat) la finanțare poate reprezenta până la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, iar valoarea ajutorului nu trebuie să depășească diferența dintre costurile eligibile și profitul din exploatare aferent investiției.

 

3. Detalii legate de eligibilitate

Beneficiari eligibili:

  • Unități Administrativ Teritoriale din cadrul Regiunii Vest, inclusiv cele aferente ITI Valea Jiului: UAT municipii reședință de județ, UAT municipii, UAT orașe și UAT județe;
  • Unități de cult din cadrul Regiunii Vest, din cadrul cultelor recunoscute în România;
  • Parteneriate între UAT din cadrul Regiunii Vest;
  • Parteneriate între UAT din cadrul Regiunii Vest (în calitate de lider) și instituții publice și servicii publice locale din cadrul Regiunii Vest, organizate ca instituții publice de interes local sau județean, finanțate din bugetul local, în subordinea UAT (în calitate de membri)..

 

Tipuri de activități eligibile:

  1. Activități privind conservarea, protejarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural grupa A, din mediul urban:
  • Restaurarea, protejarea și conservarea monumentului istoric (inclusiv, dacă este cazul, consolidarea elementelor structurale, reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirii, restaurarea și remodelarea plasticii fațadelor)
  • Restaurarea, protejarea și conservarea picturilor interioare, frescelor, picturilor murale exterioare, stucaturilor, iconostas;
  • Demolarea/desființarea parțială - propusă prin expertiza tehnică, obligatoriu pe baza acordului explicit privind demolarea/desființarea parțială precizat în avizul emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și refacerea/restaurarea unor părți ale monumentului istoric.
  • Dotări interioare (instalații, echipamente și dotări, inclusiv pentru asigurarea condițiilor de sonorizare, climatizare, siguranță la foc, antiefracție).
  • Dotări pentru expunerea, punerea în valoare și protejarea patrimoniului cultural mobil și imobil;
  • Asigurarea iluminatului arhitectural, a iluminatului de siguranță pentru obiectivul de patrimoniu cultural;
  • Racordarea la utilități și/sau modernizarea utilităților aferente obiectivului de patrimoniu, precum energie electrică, alimentare cu apă, canalizare etc, situate pe amplasamentul acestuia, delimitat din punct de vedere juridic, necesare pentru funcționarea obiectivului;
  • Amenajări peisagistice (curți, spații adiacente) pentru evidențierea/punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu reabilitat, situate pe terenul delimitat topografic aferent obiectivului de patrimoniu (în cazul investițiilor care propun amenajări peisagistice este obligatoriu ca din echipa de proiectare să facă parte un specialist peisagist) și amenajarea zonelor de protecție prin delimitarea, împrejmuirea, punerea în siguranță a obiectivului de patrimoniu (acolo unde este cazul);
  • Crearea de facilităţi/adaptarea infrastructurii pentru a asigura accesul pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu dizabilități sau aflate în situație de handicap temporar, persoane în etate sau copii, la mediul fizic, la obiectivul/obiectele/elementele de patrimoniu cultural, precum: rampe de acces, ascensoare, platforme mobile, sisteme de ghidaj și orientare, sisteme de avertizare luminoasă, covoare tactile, indicații în Braille și exponate care pot fi atinse în muzee etc. sau alte măsuri suplimentare de dezvoltare durabilă - activitate obligatorie).
  1. Activități de digitalizare și promovare a patrimoniului cultural:
  • Îmbunătățirea facilităților culturale, inclusiv prin realizarea unor pachete culturale digitalizate (tururi ghidate, sisteme de ghidaj al vizitatorilor prin coduri QR, audio ghiduri, tururi tematice, materiale de informare etc.) - activitate obligatorie.
  • Instrumente/sisteme digitale de măsurare a numărului de vizitatori la obiectivul de patrimoniu care face obiectul proiectului - activitate obligatorie.
  • Reconstrucția digitală a monumentului istoric;
  • Diverse instrumente electronice de experimentare a patrimoniului, de exemplu aplicații electronice interactiv-educative (tip gamificare), programe de cinematecă etc., în scopul mobilizarii de noi audiențe, accesibile inclusiv pentru persoanele cu diferite dizabilități;
  • Activități de digitalizare a monumentului istoric, digitizare a bunurilor culturale/elementelor de patrimoniu cultural imaterial, de exemplu cărți, documente, filme, obiecte etc. și de expunere online a acestora în Biblioteca Digitală a României (platforma culturalia.ro);
  • Arhivarea digitală a colecțiilor culturale, de exemplu cărți, manuscrise, publicații de tezaur ale instituțiilor de cult, organizate conform Legii nr. 489/2006, și ale Academiei Române, inclusiv cinematografice și muzicale;
  • Activități de inventariere și documentare digitală a patrimoniului cultural imobil;
  • Dotarea cu echipamente TIC și cu alte tehnologii/dispozitive aferente (inclusiv servicii de instalare, configurare, integrare, punere în funcțiune), inclusiv adaptarea echipamentelor și serviciilor de tip TIC pentru a respecta cerințele de adaptare a mediului informațional și comunicațional la nevoile persoanelor cu diferite dizabilități; aplicații informatice și alte active necorporale, justificate din punct de vedere al implementării proiectului, accesibile inclusiv pentru persoanele cu diferite dizabilități, după caz. Activele necorporale trebuie să fie utilizate exclusiv pentru implementarea proiectului depus în cadrul acestui apel;
  • Activități digitizate, inclusiv de marketing și promovare turistică a obiectivului de patrimoniu cultural/a elementelor de patrimoniu cultural (material și imaterial), tehnici digitale de promovare turistică, etc.
  1. Acțiuni de cooperare și de asigurare a procesului participativ transparent:
  • Acțiuni de cooperare cu alte instituții sau actori relevanți, la nivel interregional, transfrontalier/ transnațional și/sau participarea activă la inițiative la nivel european care vizează punerea în valoare a obiectivelor de patrimoniu cultural:
    • participare la activități comune în cadrul proiectelor care vizează exemple de bune practici,
    • sesiuni de diseminare a bunelor practici privind conservarea, protejarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural,
    • organizarea de vizite de studiu/documentare (on site și/sau la parteneri) și participarea membrilor echipei care gestionează proiectul la instruiri specifice,
    • activități în cadrul unor rețele de cooperare specifice etc.
  • Acțiuni de asigurare a procesului participativ transparent: activități de implicare a comunității locale, a cetățenilor și a părților interesate, inclusiv a persoanelor care fac parte din grupurile vulnerabile de populație, în procesul de planificare a măsurilor de conservare, protecție, restaurare și valorificare durabilă a patrimoniului cultural grupa A, pentru zona care face obiectul investiției, ca măsură proactivă pentru implementarea de proiecte și stimularea construirii de viitoare relații de parteneriat pentru adresarea în comun a unor probleme de importanță pentru comunitate, inclusiv activități de diseminare a informațiilor privind proiectul..
  1. Măsuri conexe:
  • Măsuri conexe investiției de bază: Lucrări de construcții și echipamente/ dotări/active corporale.
    • Amenjare/modernizare/reabilitare căi de acces, parcări, dacă sunt necesare, care deservesc obiectivul de patrimoniu cultural, situate inclusiv pe parcele învecinate amplasamentului delimitat topografic aferent obiectivului de patrimoniu, deținute de solicitantul de finanțate/membri ai parteneriatului; îmbunătățirea accesului către resursele culturale, prin: marcarea de trasee turistice/itinerarii culturale (inclusiv indicatoare), construirea/reabilitarea pasarelelor de trecere între componente/corpuri ale obiectivului de patrimoniu etc;
    • Realizarea de amenajări exterioare pe amplasamentul obiectivului de patrimoniu cultural și construirea/reabilitarea/modernizarea/demolarea construcțiilor conexe, care nu aparțin patrimoniului cultural (ex: centrală termică, spațiu tehnic, grupuri sanitare, puncte de informare etc), inclusiv utilitățile aferente acestora.
  • Activități aferente serviciilor de consultanță/acțiunilor pentru.
    • proiectare și asistență tehnică, inclusiv pentru auditul de accesibilitate,
    • organizarea procedurilor de achiziție,
    • managementul de proiect și elaborarea cererii de finanțare, inclusiv întocmirea planului de mentenanță, a planului de marketing și a strategiei de promovare,
    • auditul financiar al proiectului,
    • informare și publicitate - activitate obligatorie,
    • activități privind achitarea cotelor și taxelor legale pentru obținerea de avize/acorduri/autorizații.

 

Categorii de obiective de patrimoniu eligibile

  • monument istoric de valoare națională identificat printr-un cod LMI în Lista monumentelor istorice, clasat în grupa valorică A și încadrat, după caz, în categoria: ansamblu (a)/ monument (m) / sit (s);
  • componente ale monumentului istoric menționat la punctul i., identificate printr-un cod LMI în Lista monumentelor istorice, clasate în grupa valorică A și încadrate, după caz, în categoria: ansamblu (a) / monument (m) / sit (s);
  • componente ale monumentului istoric menționat la punctul i, neidentificate cu cod LMI distinct, cu condiția ca din Obligația privind folosința monumentului istoric sau din cadrul altor documente relevante precum: Planul de situație vizat de Institutul Național al Patrimoniului sau adresa emisă de către Institutul Național al Patrimoniului, să reiasă apartenența acestor componente la ansamblul monumentului istoric clasat în grupa valorică A, cu precizarea explicită a codului LMI corespondent din Lista monumentelor istorice.

 

Criterii de eligibilitate:

  • Cheltuielile eligibile reprezintă cheltuielile realizate de către un beneficiar, aferente proiectelor finanțate în cadrul programelor regionale, care pot fi finanțate atât din instrumente structurale, cât şi din bugetul de stat şi/sau contribuția proprie a beneficiarului, conform reglementărilor legale europene şi naționale în vigoare.
  • Categoriile și plafoanele de cheltuieli eligibile aplicabile acestui apel de proiecte sunt detaliate în cadrul Anexei 5_Lista cheltuielilor eligibile, la GSF (accesează aici).

 

🕓 4. Perioada implementării și grupul țintă

Calendarul apelului:

  • Deschidere apel: 11 aprilie 2025, ora 12:00
  • Închidere apel: 11 februarie 2026, ora 12:00

 

Durata proiectelor:

Durata de implementare a activităților proiectului se referă atât la activitățile realizate înainte de depunerea cererii de finanțare, cât și la activitățile ce urmează a fi realizate după momentul contractării proiectului. Solicitantul trebuie să prevadă în mod realist perioada de implementare pentru fiecare activitate în parte, luând în considerare specificul fiecărei activități.

După semnarea contractului de finanțare, perioada de implementare a activităților proiectului, în cadrul căreia pot fi efectuate cheltuielile eligibile, este de maximum 36 de luni fără a depăși data de 31 decembrie 2029, în conformitate cu informațiile din cererea de finanțare.

 

Pe o perioadă de 5 ani de la data efectuării  plății finale sau în termenul prevăzut de schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 2021/1060:

  1. să mențină investiția realizată asigurând costurile de mentenanță și funcționare;
  2. să nu realizeze o modificare a proprietății, a calității dreptului său asupra imobilului sau asupra unui element de infrastructură care conferă un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unui organism public;
  3. să nu realizeze o modificare substanțială care afectează natura, obiectivele sau condițiile de realizare și care ar determina subminarea obiectivelor inițiale ale investiției.

 

Grupul țintă:

Grupul țintă este reprezentat de populația municipiilor reședință de județ, a municipiilor și a orașelor, precum și turiștii și vizitatorii acestora, utilizatorii patrimoniului cultural, angajații, elevii și studenții școlilor și universităților, cu precădere a celor de artă, organizațiile neguvernamentale, întreprinderile și alte entități din sectoarele culturale și creative.

contact@fiipro.ro

Număr de telefon: 123 456 789